+ dans

Răţuşca şi lebedele

Cum am învăţat să renunţ la balet.

de Sabina Balea
(articol publicat in Decat O Revista, Nr.4, Toamna 2010)

Aveam patru ani când am văzut prima oară Lacul Lebedelor. Eram cu mama la Opera Română şi mişcările balerinelor m-au ţinut fermecată în scaun. Când s-a terminat, i-am spus că vreau să fac balet, iar ea m-a dus de îndată la cursurile pentru copii ale Operei. Primele spectacole, costumele colorate şi cutiile cu farduri împrăştiate prin cabine m-au făcut să privesc baletul ca pe un vis învăluit în panglici roz.

Iluzia s-a spulberat cinci ani mai târziu, când am cunoscut-o pe prima mea profesoară de balet de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”. Domnişoara Pavel era tânără, poate prea tânără, cu un păr lung, drept şi plictisitor. Avea nişte ochi mari şi o privire răutăcioasă, respiraţie care mirosea în permanenţă a ţigări, un corp solid şi picioare groase. Nu era balerină şi nici nu dansase vreodată.

Nu ştiu dacă şi din cauza asta m-a bătut cu nuiaua şi cu băţul, dar a făcut-o. M-a tras de păr, m-a îmbrâncit, m-a înjurat. Domnişoara Pavel se distra copios abţiguindu-mă în ritmul muzicii de Ceaikovski cântate la pian.

Fotografie de Mara Ploscaru

„Sabina, te-am văzut şi mi-ai stricat ziua”, îmi spunea uneori. „Dispari din raza mea vizuală.” Încercam pe cât puteam să mă fac neobservată, să o evit, să mă ascund după pian, iar dacă nu reuşeam, măcar să îi zâmbesc. Degeaba. Domnişoara Pavel prefera fetele slabe, aproape scheletice, cu picioare lungi şi în X, pe care le puteau ridica până la cap.

Pe mine mă botezaseră din prima clipă „papanaşul”.

Ani de-a rândul m-am simţit o greşeală pe lângă fetele cu gât lung, siluetă firavă şi corp modelabil ca plastilina. Eram omida care nu avea să se transforme niciodată în fluture, răţuşca cea urâtă printer lebedele perfecte. Am fost un copil căruia îi era mai tot timpul foame. Când nu mai puteam, o puneam pe sora mea mai mică să fure o bucăţică de ciocolată pe care o devoram pe ascuns în debara. Festinul cel mai îndestulător avea loc când învăţătoarea mă trimitea să-i cumpăr hamburgeri ori şaorma – până să ajung înapoi în clasă ronţăiam cu mare atenţie colţurile de carne care ieşeau de sub chiflă, vârfurile de cartofi prăjiţi, ori câte o frunză de varză rătăcită.

Prietenii părinţilor mei se mirau că ţineam regim la nouă ani; în ochii lor eram orice, numai un copil gras nu. Nu înţelegeau că lipsa perfecţiunii era intolerabilă în sala de balet.

Într-o zi, când mi-am uitat ghiozdanul acasă, domnişoara Pavel m-a obligat să lucrez în chiloţi. A deschis uşa sălii şi a invitat înăuntru băieţii mai mari care erau pe coridor, să se uite cum „lucrează astea mici”. M-a adus în faţa clasei, m-a umilit, apoi m-a dat afară să repet până îmi iese pirueta, pe care o considera nedemnă de ora ei.

Domnişoara Pavel m-a făcut să mă simt cel mai urât şi incapabil copil.
……

… daca vrei sa afli ce s-a intamplat cu Sabina – continuarea la  pg. 64 si 65 din DOR Nr.4, Toamna 2010 se gaseste acum in  în toata ţara la următorii distribuitori: librăriile Cărtureşti; magazinele Inmedio şi Relay; librăriile Humanitas; o serie de distribuitori mai mici (vezi link).